Stațiunea montană Rânca a fost prima din țară unde sezonul de schi s-a deschis oficial în week-end-ul trecut, câteva sute de turiști fiind prezenți în zonă, a declarat luni, șeful Serviciului de Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
În stațiune, stratul de zăpadă atinge 30 de centimetri, iar pe pârtia din centrul localității Rânca zăpada este mai mare, datorită tunurilor de zăpadă artificială, care au fost folosite pentru crearea condițiilor de schi.
“Este prima stațiune din țară în care oficial s-a deschis sezonul de schi, au mai fost două-trei încercări prin țară pe pârtii mai mici, dar Rânca este singura care a putut să spună că are condiții optime de schiat și pârtia din centrul stațiunii chiar a întrunit toate cerințele și așteptările turiștilor, fiind amenajată corespunzător. Sâmbătă am avut 80 de persoane pe pârtie, duminică peste 100. Hotărârea pentru a se da drumul la pârtie a fost luată vineri seara, când s-a constatat că zăpada e suficientă, temperatura e bună și atunci amenajarea pârtiei a fost corespunzătoare. Sunt premise ca să avem în continuare week-end-uri reușite la schi și sperăm să ningă suficient, încât să fie amenajate și restul pârtiilor. În stațiune, stratul de zăpadă are cam 30 de centimetri, iar pe pârtie e mai mare, pentru că au fost folosite și tunurile de zăpadă”, a precizat Sabin Cornoiu.
În stațiunea Rânca sunt amenajate șase pârtii de diferite dificultăți, cea mai lungă fiind cea de pe Vârful Păpușa, care are 900 de metri.
“Turiștii vor putea schia în acest sezon pe șase pârtii, patru fiind concentrate în mijlocul stațiunii, pârtia cu telescaun de pe Vârful Păpușa și o pârtie la intrarea în stațiune, pregătită special pentru copii, pentru inițiere în schi. Pârtiile au o dificultate de la ușoară până la medie spre dificilă, practic acoperă toate gradele de dificultate, astfel încât să corespundă cerințele tuturor schiorilor, în funcție de nivelul de pregătire”, a mai spus șeful Salvamont Gorj.
Pentru evitarea incidentelor pe pârtiile de schi, dar și în afara acestora, salvamontiștii au mai multe recomandări pentru turiști.
Pentru a citi mai multe stiri turistice accesati aceasta sectiune a site-ului nostru
Sursa: www.financiarul.ro