Cetatea Şoimoş

Cetatea

 

Cetatea Şoimoş este situată pe malul drept al Mureşului, în apropierea satului Lipova, fiind amplasată pe Dealul Cioaca Tăutului. A fost construită probabil după primele invazii ale tătarilor. Dintr-un document din 1278 reiese că cetatea a fost construită de banul Pál, care donează cetatea numită „Castrum Somos” fiilor fratelui său. Cetatea s-a aflat în proprietatea mai multor membrii ai familiei acestuia, urmând ca în secolului al XIV-lea să intre în posesia voievodului Ladislau Kán al II-lea, care stăpânea cetatea prin doi interpuşi, care erau şi comiţi de Arad. În 1310, Ladislau Kán al II-lea l-a pus ca şi castelan pe Alexandru, iar în anul următor pe Dominic.

După 1315 Cetatea Şoimoş devine cetate regală, urmând ca după mijlocul secolului al XV-lea să fie donată succesiv. De la 1471 o stăpânesc Nicolae şi Iacob Bánffy, însă la 1487 a fost confiscată cu forţa de către rege, ajungând în posesia lui Ioan Corvin, fiul natural al regelui.

În iunie 1515, după ocuparea Lipovei, cetatea a fost asediată de către Gheorghe Doja, iar după înfrângerea răsculaţilor de sub zidurile Timişoarei, voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya cucereşte cetatea împreună cu alte fortificaţii de pe valea Mureşului.

La mjlocul secolului al XVI-lea a devenit rezidenţă princiară pentru văduva lui Ioan Zápolya, Izabella, urmând să fie cedată în 1551 lui Andrei Báthory şi să fie cucerită de către turci în 1552. Deşi a fost eliberată în 1595, principele Gabriel Bethlen a cedat-o turcilor, care au stăpânit-o până în 26 martie 1688.

Domeniul cetăţii număra la sfârşitul secolului al XV-lea aproape 100 de sate, dintre care unele situate pe teritoriul comitatului învecinat, Timiş.

Cetatea Şoimoş deşi a deţinut rol militar, de la începutul secolului al XVIII-lea nu a mai fost implicată în nici un eveniment mai important, astfel în 1788 a fost părăsită oficial şi supusă demolării.

 

Galerie foto

Cetatea Şoimoş / 1Cetatea Şoimoş / 2Cetatea Şoimoş / 3Cetatea Şoimoş / 4Cetatea Şoimoş / 5Cetatea Şoimoş / 6Cetatea Şoimoş / 7Cetatea Şoimoş / 8Cetatea Şoimoş / 9

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Cetăţi şi castele Cetăţi Cetatea Şoimoş